luni, 13 decembrie 2010

Lost

E acelasi drum pe care il strabat aproape in fiecare zi.
Defapt, obisnuiam sa il strabat aproape in fiecare zi...
Este ultima data cand mai merg pe acest drum nenorocit, ce mi-a fost odata drag... Totusi imi pare rau ca trebuie sa-l abandonez, desi acum este asa de pustiu...
Imi amintesc ca uneori il adoram, as fi vrut sa fie mai lung si mai intortocheat, din motive obiective. Motive atat de omenesti si naive...Motive sentimentale as putea spune... Acum imi doream din rasputeri sa se termine cat mai repede pentru ca ma chinuie. Am pur si simplu impresia ca mai am o eternitate pana sa ajung la capat. Vad vitrinele magazinelor luminate si felinarele aprinse, menite odata sa ma ghideze, ce acum parca ma gonesc cu caldura lor. Nu ma simt bine pe acest drum. Mai precis nu ma simt bine singura... Nu ma mai simt... Nu mai stiu ce sa inteleg. O furtuna de sentimente imi strabate sufletul... De la dor la ura prefacuta, ma oftica... Sunt razbunatoare pe sentimente, si nici macar nu fac asta intentionat. Ma oftica atat de tare faptul ca este departe si eu merg singura pe acest drum cretin, sinistru chiar. Ma uit in spate si caut o umbra neagra cu privirea, dar fara succes. Continui sa merg mai repede, cu inima batandu-mi intr-un ritm mai alert. Simt oftica si tradare. Ma enerveaza. De ce simt asta? Eu nu obisnuiam sa simt ceva, nu inainte de... Of... Aproape am ajuns la destinatie. Arunc o privire fugitiva catre locul care odata ma adapostea, dar continui sa merg, prefacandu-ma ca nu s-a intamplat nimic special. Locul acesta nu mai este destinatia mea... Intru intr-un magazin atat de plin de culoare...Imi amintesc ca se proprie Craciunul. Ma plimb absent printre rafturi atat de cufundata in ganduri incat nici nu mai realizez unde sunt. Mi se intampla des acest lucru, se poate spune ca m-am obisnuit deja. Ma duc la raftul cu dulciuri incercand sa-mi mentin concentrarea. Ridic prima ciocolata pe care o vad si o pun in cos. De ce am facut asta? Nici macar nu-mi place acest tip de ciocolata. O pun inapoi un pic derutata si ridic o alta ciocolata care intr-adevar imi placea. Un sentiment de instrainare ma cuprinde deodata si simt ca vreau sa parasesc locul cat mai rapid, asa ca o arunc in cos si ma indrept rapid spre casa de marcat. Platesc si ies. Simt racoarea serii de iarna, aerul intepator, si umiditatea. A inceput sa ninga cu fulgi grabiti si micuti. Ma uit in sus din instinct si simt aerul rece pe fatza. Cerul este asa de frumos... Pare un voal bleumarin spre negru ce acopera lumea intreaga. Pe cer nicio stea si cu toata acestea este atat de frumos. L-am admirat o fractiune de secunda, gest aproape indetectabil pentru oricine, dar atat de semnificativ pentru mine. Sunt singura si ma deranjeaza asta. Totusi prefer sa fiu singura, decat cu orice alta persoana inafara de el... Si defapt imi place ca sunt singura. Vreau sa uit tot, dar este ceva care se impotriveste... De ce nu iese din mintea mea?
Drumul acesta stupid si ziua obositoare si el omniprezent in mintea mea...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu